Echipa de volei feminin a clubului nostru s-a reunit după vacanța de vară și a început pregătirea pentru noul sezon competițional. Într-o formulă schimbată, cu multe jucătoare noi. Alături de Alexandra Spînoche, Ramona Postea, Gabriella Da Rocha, Andreea Minca Cristea, Andreea Cimpu și Alexia Nicole Toma, au venit Sorina Miclăuș, Adriana Alexandru, Ștefania Cheluță, Roxana Țucmeanu, Teodora Iancu și americancele Jada Burse și Jolie Rasmunssen. Trei jucătoare lipsesc motivat de la prima parte a pregătirii. Andreea Cimpu și Sorina Miclăuș sunt cu echipa de senioare a României la Campionatul European, iar Andreea Cristea va lipsi două-trei săptămâni, după ce a suferit o intervenție chirurgicală.
Florin Voinea: Ne bucurăm de sprijinul conducerii clubului, că am reușit să creăm și în acest an o echipă competitivă care, sper eu, va face meciuri bune, așa cum am obișnuit publicul spectator. Obiectivul este neschimbat. Ne dorim foarte mult să jucăm în play-off, în primele 8. Dar Constanța nu se mulțumește cu atât, sperăm la o clasare cât mai bună. Publicul a fost important în obținerea unor rezultate și cred eu că a fost și va fi forța acestei echipe.
Alexandra Spînoche: Ne dorim să facem un sezon mai bun. Avem transferuri bune, urmează o perioadă în care vom încerca să ne acomodăm una cu cealaltă, să ne obișnuim să jucăm împreună.

Jada De Shawn Burse: Vreau să dau tot ce am mai bun pentru ca echipa să fie sus în clasament. Vreau să am un sezon memorabil, să scriu istorie aici.
Noul sezon al Diviziei A1 va începe pe 10 octombrie, iar CSM Constanța va juca în prima etapă pe teren propriu, la Sala Sporturilor, cu CSM Volei Alba Blaj.






















