Echipa de volei fete CSM Constanța U17 se califică la Turneul Final și va lupta pentru a-și apăra titlul național cucerit în 2024! Cadetele de la CSM Constanța, antrenate de Bianca Cojocaru și Alexandra Trică, au câștigat toate cele trei meciuri jucate la Turneul Semifinal II, organizat în Sala Tomis, și au încheiat Seria A pe primul loc. A fost 3-0 cu CSȘ Sibiu, 3-0 cu CSȘ Caransebeș și 3-0 în meciul decisiv, de astăzi, cu CS Muscel Câmpulung Muscel! Din lot fac parte Sara Dedu, Diana Miron, Sara Buricea, Nicole Toma, Alexandra Radu, Alexia Ruci, Amira Nicola, Andreea Iftimiciuc, Ana Ciocan, Bianca Jeileanu, Alexandra Sarău, Eliza Iordache, Georgiana Lupașcu și Rebeca Midișan.
Felicitări, jucătoarelor și staff-ului! Mulțumim Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, alături de care CSM Constanța a organizat acest turneu. Urmează, în 14-18 mai, participarea la Turneul Final, alături de CTF Mihai I București, CSV Craiova, Dinamo București, CSM București și CSȘ Lugoj. Hai, Constanța!