Victorie la… 46 de puncte! Așa începe CSM Constanța faza a doua a Ligii Naționale Getica ’95! Baschetbaliștii antrenați de Dan Fleșeriu și Valentin Boian au câștigat cu 98-52 (47-22), în fața dinamoviștilor, primul meci din Grupa 1-10 a campionatului, după o seară magică la Sala Sporturilor!
În fața unui public minunat, care a vibrat la fiecare reușită a favoriților, spectacolul a început înainte de pauză și a continuat în repriza secundă, controlată la fel de autoritar de băieții noștri.
Bryan Griffin a încheiat meciul în double double, cu 18 puncte și 15 recuperări!, în timp ce Cedric Henderson Jr a fost coșgeterul partidei, cu 25 de puncte marcate. Hill 13p, Duffy 12p, Torok 11p, Cizauskas 6p, Gribinic 6p, Lazar 4p și Oprean 3p au pus și ei umărul la victorie, iar Balan, Jeles și Omer au prins minute bune pe teren în această victorie de pus în ramă! Felicitări, jucătorilor și staff-ului!
Mulțumiri, spectatorilor pentru susținere și atmosfera extraordinară creată la Sala Sporturilor! CSM Constanța are 3 victorii și avansează în clasament, iar în etapa viitoare joacă din nou pe teren propriu. Sâmbătă, 3 Februarie, contra lui Rapid București. Hai, Constanța!
Dan Fleșeriu: Nu mă așteptam să ne fie așa de ușor. Mă bucur că este o victorie, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. E prima din Top 10 și mai e mult până departe, trebuie să rămânem concentrați. Urmează Rapidul, cu siguranță va fi alt meci. Trebuie să facem o treabă și mai bună. Fiecare meci de acasă contează, dacă vrem să accedem în play-off. Le mulțumim spectatorilor că au venit în număr mare la sală și sper să vină în continuare pentru că toate meciurile din Top 10 vor fi de nivel ridicat și vor avea ce vedea.