4 februarie 2023

Bronz la WTT Youth Star Contender de la Tunis

Bronz la WTT Youth Star Contender de la Tunis
Bianca Mei-Roșu și Iulian Chiriță au cucerit medalii pentru România, la WTT Youth Star Contender Tunis 2023! Perechile de U19 și U15 dublu mixt și-au croit drum spre topul competiției, iar, la finalul parcursului, Bianca și Iulian au reușit clasarea pe a treia treaptă a podiumului.
De altfel, cei doi juniori au fost foarte aproape de marea finală a probei, într-o semifinală în compania perechii Natalia Bogdanowicz (Polonia)/Borna Petek (Croația).
Bianca Mei-Roșu și Iulian Chiriță s-au distanțat după 11-6, 11-8, în primele două seturi și au fost la un set distanță de calificare, dar o revenire în forță a adversarilor, 9-11, 5-11, 8-11, în următoarele trei seturi, a răsturnat soarta meciului, iar juniorilor români le-a revenit bronzul.
Un meci la fel de spectaculos a avut loc în sferturile de finală, unde Bianca și Iulian i-au întâlnit pe colegii Ioana Sîngeorzan/Eduard Ionescu, pe care i-au învins, scor 3-2 (8-11, 14-12, 11-3, 9-11, 11-8).
La prima apariție pe tablou, medaliații cu bronz au eliminat perechea Alesia Sferlea/Mohamed Khaloufi (Tunisia) 3-0 (11-4, 12-10, 18-16).

Share:

Rezultate tenis-de-masa:

Vezi toate rezultatele

Program CSM Constanța TV

29-mar.
19:00
, LNBF, Playoff, Meci 1
CSM Constanța
CSM Târgoviște
30-mar.
18:00
, Liga Zimbrilor, Et. 21
CSM Constanța
CSM Bacău

Citeste mai multe articole din:

Evenimentele sportive din tenis-de-masa în perioada următoare:

    Mulțumim partenerilor CSM Constanța

    • Primaria Constanta
    • Celco
    • Catena
    • Arrow
    • FRIAL
    • ENG Free
    • Cannoleria
    • SOCEP
    • OGEN Gym
    • Stirom
    • Sophie
    • Control Union
    • Curatenie Profi
    • Zip Escort