17 octombrie 2025

Carol Popa a încheiat pe locul 8 cursa juniorilor la Campionatul Mondial de Triatlon de la Wollongong

Carol Popa a încheiat pe locul 8 cursa juniorilor la Campionatul Mondial de Triatlon de la Wollongong

Carol Popa a reușit o clasare bună la competiția mondială din Australia. Prezența în Top 10 mondial este un rezultat extraordinar pentru triatlonul românesc, în condițiile în care la startul competiției s-au aflat cei mai buni juniori din Europa, America, Asia, Africa și Oceania! Sportivul de la CSM Constanța a trecut linia de sosire în 56 de minute și 5 secunde, la doar 23 de secunde în urma învingătorului, francezul Tristan Douche (55.42). Britanicul Alex Robin (55.47) și chilianul Ignacio Flores Arana (55.50) au obținut medaliile de argint, respectiv de bronz. 62 de sportivi au luat startul în cursa de sprint rezervată juniorilor la competiția care se desfășoară în acest weekend în orașul de pe coasta de est a Australiei.

Carol a pornit tare alergarea, dar nu a putut susține ritmul până la finish, la prima sa cursă de la Antipozi. După ce a trecut cu bine de accidentarea la tendonul lui Ahile, sportivul antrenat de Cristi Doicescu a avut un program încărcat în cea de-a doua parte a sezonului, cu curse săptămânale și deplasări lungi în luna septembrie, iar la acest nivel diferențele se fac la secundă, orice detaliu contează. „Nu a fost nici în cea mai bună perioadă a lui, dar nu am făcut un obiectiv din cursa aceasta. Ne-am propus să avem o a doua parte de sezon solidă și având o lună septembrie cu curse săptămânale și deplasări lungi, nu a mai avut aceeași continuitate în pregătire. Carol poate mai mult, cu siguranță. Va trebui să își revină repede și să abordăm cu maximă seriozitate și ultimele curse”, spune antrenorul Cristian Doicescu.

Provocările nu așteaptă! Luna viitoare, Carol Popa va participa la două etape de Cupă Mondială, ambele în Chile: 2025 Americas Triathlon Cup Vina del Mar, pe 2 noiembrie, și 2025 World Triathlon Cup San Pedro de la Paz, pe 9 noiembrie. Felicitări și succes în continuare! Hai, Constanța! Hai, România!


Share:

Citeste mai multe articole din:

Evenimentele sportive din triatlon în perioada următoare:

    Mulțumim partenerilor CSM Constanța

    • Primaria Constanta
    • Termocentrale Constanta
    • Fit Gym
    • MatHaus
    • MagnumBet
    • SOCEP
    • Celco
    • Solid House
    • Aqua Flux
    • Kiss FM
    • Luxury Beauty
    • Zip Escort
    • Douglas
    • Zizin
    • Magic FM
    • Rock FM
    • Algoritm
    • Săptămâna Financiară
    • rik.ro