CSM Constanța cedează cu 69-71 în primul meci cu BC Dnipro, din calificările pentru FIBA Europe Cup. Un duel pe muchie de cuțit, decis în ultimul minut de joc, când experimentata campioană a Ucrainei a reușit să facă diferența în favoarea sa. Băieții noștri au avut 62-56, cu 5 minute înainte de final, dar n-au putut valorifica avantajul.
KeVaughn Allen 17 puncte (4 recuperări, 7 pase decisive) a fost coșgeterul echipei, iar Tyler Stevenson a încheiat meciul în double double, cu 12p, 10 recuperări, două pase decisive. Hollins 11p (3, 1), Philmore 10p (2, 2), Baciu 9p (9, 1), Andrieș 6p (3, 2), Pratt 4p (11, 6) și Gribinic au fost ceilalți jucători folosiți de antrenorii Dan Fleșeriu și Valentin Boian. Fanii noștri au fost la înălțime, dar și ucrainenii au fost susținuți de un număr mare de suporteri rezidenți în Constanța! A fost spectacol la Sala Sporturilor și așa sperăm să fie și joi seară, de la 20.30, în meciul retur, când se va decide echipa calificată în grupele FIBA Europe Cup! Hai, Constanța!