CSM Constanța se pregătește pentru dubla cu Rapid București, din semifinalele Superligii de tenis de masă. După o perioadă intensă, cu multe concursuri internaționale, Bianca Mei-Roșu, recent medaliată în Bulgaria, și Elena Zaharia au intrat în atmosfera meciului tur din Sala LPS Nicolae Rotaru, alături de colegele lor Andrea Teglas și Camelia Mitrofan. Convinse că este sezonul lor, fetele noastre vor să facă primul pas spre finală cu o victorie clară duminică, de la ora 10.30, când mizează pe cât mai mulți fani în tribune.
Bianca Mei-Roșu: Gândim pozitiv. Cred că sezonul acesta este sezonul nostru! Ne gândim numai la victorie!
Elena Zaharia: A fost o perioadă intensă, cu multe concursuri. Suntem pregătite, ne antrenăm și suntem concentrate cu gândul să câștigăm și să ne calificăm după returul de la București. Sperăm să vină cât mai mulți suporteri să ne susțină!
Returul va fi marți, la București. Succes! Hai, Constanța!





















