20 decembrie 2022

Gala Sportului CSM Constanța – Primii Pași Spre Succes!

Gala Sportului CSM Constanța – Primii Pași Spre Succes!

Zeci de sportivi și antrenori, conducători de club și de structuri sportive, sponsori și suporteri au participat la prima gală a sportului constănțean organizată de CSM Constanța, la un an de la înființarea clubului. Au fost premiate primele performanțe din istoria clubului de la malul mării, care și-au pus amprenta asupra sportului constănțean, românesc și internațional. Rând pe rând, sportivii și antrenorii de la cele 19 secții ale clubului au urcat pe scenă, în aplauzele celor prezenți la Sala Sporturilor ”Simona Amânar”. Superlativele anului au fost medaliile obținute în competițiile internaționale, precum titlul continental al pugilistei Amalia Niță, declarată cea mai valoroasă sportivă a Campionatelor Europene de Box pentru juniori de la Montesilvano, medaliile de aur obținute de Elena Zaharia și Camelia Mitrofan la Campionatele Europene U21 de Tenis de Masă și medaliile de bronz obținute de fetele noastre cu echipele U19 și U15 ale României la recentele Campionate Mondiale din Tunisia.

Sportivii CSM Constanța au cucerit însă alte zeci de medalii în competițiile naționale și în concursuri internaționale de anvergură, iar nume precum Sabrina Voinea, noua stea a gimnasticii românești, și Carol Popa, primul triatlonist român clasat în Top 10 la Cupa Europeană, promit foarte mult și ne fac să visăm frumos la Jocurile Olimpice de la Paris 2024! Au fost premiate rezultatele de top ale secțiilor de atletism, baschet, box, canotaj, ciclism, gimnastică aerobică, gimnastică artistică, haltere, handbal, judo, kaiac-canoe, lupte, natație, rugby, șah, tenis de masă, triatlon și volei. Pe podium au urcat și sportivii secției paralimpice a clubului, medaliați în competițiile naționale de tenis de masă, precum și atleta veterană Veronica Negreanu, campioană națională la +90 de ani, un exemplu de dedicare și determinare pentru toți sportivii clubului.

”Primii pași spre succes au fost făcuți pentru CSM Constanța. Alături de voi toți, cu sprijinul autorităților, al comunității și oamenilor din companii care au crezut în acest proiect, sportul constănțean a început din nou să simtă cum este să fii pe podium, a început din nou să construiască privind spre un viitor sănătos, să fie aproape de comunitate, să pună pe harta sportului național și internațional momente unice. Am pornit cu gândul că sportul ne oferă atât de multe satisfacții, în atât de multe discipline, iar voi ne-ați dovedit că am făcut alegerea bună, oamenii din sălile de concurs ne-au dovedit că am făcut alegerea bună, rezultatele obținute de voi ne-au arătat că am făcut alegerea bună, aplauzele și încurajările tuturor ne-au arătat că suntem într-o direcție bună”, a declarat directorul CSM Constanța, Andrei Talpeș, în mesajul său de sfârșit de an.

Printre cei care au luat cuvântul s-au aflat și președintele de onoare al clubului, Ilie Floroiu, directorul executiv DJTS Constanța, Ionuț Paloși, viceprimarul municipiului Constanța, Florin Cocargeanu, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport, Ionel Melenco și președintele Asociației Județene de Judo, George Teșeleanu, care au premiat o parte dintre performerii anului 2022. CSM Constanța este pe punctul de a încheia primul an din istoria sa, dar suporterii sunt invitați și în ultimele zile din 2022 pentru a susține echipele noastre la Sala Sporturilor. Hai, Constanța!


Share:

Citeste mai multe articole din:

Evenimentele sportive din club în perioada următoare:

    Mulțumim partenerilor CSM Constanța

    • Primaria Constanta
    • Celco
    • Catena
    • Arrow
    • FRIAL
    • ENG Free
    • Cannoleria
    • SOCEP
    • OGEN Gym
    • Stirom
    • Sophie
    • Control Union
    • Curatenie Profi
    • Zip Escort