Handbaliștii s-au reunit după vacanța de vară și au făcut primul antrenament chiar pe faleza Cazinoului! Jucători noi au semnat cu CSM Constanța în vara acestui an, interii stânga Gabriel Cumpănici, Gabriel Ilie și Liviu Caba, interul dreapta brazilian Anderson Mollino da Silva și pivotul Bogdan Rață, cărora li s-a alăturat portarul tunisian Fradj Ben Tekaya. Venit de la una dintre rivalele din Liga Zimbrilor, Minaur Baia Mare, jucătorul echipei naționale, Gabriel Cumpănici, este încrezător la startul pregătirii pentru noul sezon.
Gabriel Cumpănici : Este o echipă cu obiective mari. Cred că pot să mă dezvolt și să ajut echipa să-și îndeplinească obiectivel, să terminăm cât mai sus. Acum urmează o perioadă grea, dar nu nu-mi displace pregătirea fizică. Sunt convins că va fi bine.
Handbaliștii noștri vor începe pregătirea pe plajă și în sală de forță, apoi vor continua cu antrenamente în Sala Sporturilor, sub comanda colectivului tehnic format din Aihan Omer – director tehnic, Marius Stavrositu – antrenor principal, Alexandru Acsinte – antrenor secund, Constantin Bontaș – kinetoterapeut.
Aihan Omer: Important este că avem 8 meciuri de pregătire, în care vom încerca să omogenizăm lotul echipei. Sunt două meciuri cu Steaua, avem turneu la Timișoara și la Vasui. 8 jocuri, zic eu foarte bune, pentru a integra jucătorii noi în echipă. Suntem optimiști, avem mare încredere în jucătorii care au venit.
Din lot fac parte: Vitalii Shimanskyi, Fradj Ben Tekaya – portari, Călin Căbuț, Mihai Dobra, Gabriel Cumpănici, Gabriel Ilie și Liviu Caba, Anderson Mollino da Silva, Bogdan Rață, Gabriel Teca, Alexandru Popa, Khazein Rustamov, Gabriel Bujor, Mihai Bujor, Adama Sako, Tudor Buguleț, Iulian Roșu, Teodor Ștefan, Cristian Acsentie, Andrei Murat. În urma retragerii echipei CS Medgidia, Liga Zimbrilor va avea 12 echipe în sezonul 2026/2027, care va începe la sfârșitul lunii august. CSM Constanța va debuta pe teren propriu cu campioana Dinamo București.
























