20 octombrie 2022

Internaționalii români de la CSM Constanța au avut evoluții bune la naționalele României

Internaționalii români de la CSM Constanța au avut evoluții bune la naționalele României

Handbaliștii noștri au pus umărul la prima victorie din campania de calificare pentru EURO 2024. După o lungă perioadă de refacere, în care a lipsit din angrenajul echipei de club, Ionuț Nistor a fost printre cei mai buni marcatori în meciul României cu Ucraina, din grupa 4 preliminară a Campionatului European din 2024. Căpitanul lui CSM Constanța a înscris cinci goluri în meciul din Sala Dinamo, unde echipa naţională de handbal masculin a României, pregătită de Xavi Pascual, a învins reprezentativa Ucrainei, scor 34-26. În rândul tricolorilor s-au aflat alți doi jucători ai clubului nostru: Gabi Ilie, care a marcat două goluri, și Dani Vasile, care a fost folosit în rotația echipei. România pierduse primul meci, în Austria, scor 32-36.

Urmează disputele cu Insulele Feroe (8 şi 11 martie 2023), respectiv returul cu Austria (26 aprilie) şi cu Ucraina (30 aprilie). Din cele 32 de echipe naţionale aflate la startul calificărilor, 20 vor obţine „biletul” pentru turneul final din 2024, găzduit de Germania, între 10-28 ianuarie. Patru echipe sunt calificate direct: gazda Germania, alături de medaliatele din 2022 – Suedia, Spania şi Danemarca. Naţionala României a participat ultima dată la un turneu final de Campionat European la ediţia din 1996, când s-a clasat pe locul 9 din 12 echipe participante.

La naționala de juniori, extrema noastră, Teodor Ștefan, a obținut o victorie în Egipt, unde juniorii efectuează un stagiu de pregătire cu țara gazdă. Condusă de antrenorii Adrian Petrea (principal) și Vasile Boca (secund), naționala de tineret a României a câștigat al doilea meci din Egipt (34-33) după ce a cedat în primul cu 32-29. Felicitări tuturor pentru rezultate! Hai, România, Hai, Constanța!

Jucătorii au revenit la echipele de club, iar sâmbătă, 22 Octombrie, se va relua Liga Zimbrilor, cu etapa a 8-a. CSM Constanța va întâlni pe teren propriu pe CSM Bacău! Accesul la meci este liber. CSM Constanța – CSM Bacău va fi televizat și va putea fi urmărit în direct pe Pro Arena și pe voyo.ro. Ne vedem la sală! Hai, Constanța!

 

Foto: FRH, GSP (Raed Krishan)


Share:

Citeste mai multe articole din:

Evenimentele sportive din handbal în perioada următoare:

  • 23 mai 17:00
    HC Buzău HC Buzău
    CSM Constanța CSM Constanța
    Sala Romeo Iamandi, Buzău

Mulțumim partenerilor CSM Constanța

  • Primaria Constanta
  • Celco
  • Catena
  • Arrow
  • FRIAL
  • ENG Free
  • Cannoleria
  • SOCEP
  • Stirom
  • OGEN Gym
  • Sophie
  • Control Union
  • Curatenie Profi