15 octombrie 2025, ora 11:00
Universitatea „Ovidius” din Constanța – Facultatea de Educație Fizică și Sport – Str. Cpt. Av. Al. Şerbănescu, nr. 1.
Clubul Sportiv Municipal Constanța, alături de partenerii săi – Universitatea Ovidius din Constanța, Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare, European Culture and Sport Organization (ECOS) și ACS Arena Constanța – vă invită la conferința de presă de lansare a proiectului european PRISMA – Promoting Resilience and Inclusion through Sport and Mental Aid. Evenimentul are dublu scop:
Prezentarea proiectului european PRISMA, coordonat de CSM Constanța, care sprijină refugiații afectați de crize umanitare și grupurile vulnerabile prin activități sportive integrate cu suport psihosocial.
Promovarea evenimentului Ovidio Running 2025, ce va avea loc la Constanța, în 25–26 octombrie, sub mesajul păcii inspirat de poetul Ovidius.
⸻ PRISMA promovează unitatea, incluziunea și reziliența prin sport, oferind tinerilor oportunități de dezvoltare fizică și mentală, dar și un cadru sigur pentru cooperare, înțelegere și sprijin reciproc.
Activitățile proiectului includ sport de echipă, formarea antrenorilor în sănătate mintală și mediere culturală, sprijin psihologic, incluziunea tinerilor cu dizabilități și schimburi culturale. Modelul PRISMA își propune să creeze un cadru durabil și replicabil, aplicabil și în alte comunități europene, pentru a promova reziliența și integrarea durabilă a refugiaților și a persoanelor vulnerabile în societate.
⸻ Evenimentul din 15 octombrie va reuni reprezentanți ai autorităților naționale și locale, ai mediului academic, partenerii proiectului și presa, pentru a evidenția rolul sportului ca instrument de coeziune, vindecare și solidaritate.
⸻ #PRISMAProject #ErasmusPlus #CSMConstanta
#UniversitateaOvidius #Novapolis #ECOS #ACSArena
#OvidioRunning2025 #SportForInclusion #TogetherForResilience