10 aprilie 2023

Primul sezon, prima finală! CSM Constanța, revelația anului în baschetul feminin românesc

Primul sezon, prima finală! CSM Constanța, revelația anului în baschetul feminin românesc

La primul an de la înființare, echipa de baschet feminin a clubului CSM Constanța reușește calificarea în finala Ligii Naționale, după ce a trecut duminică de FCC Baschet UAV Arad în meciul decisiv din semifinale, scor 73-68. CSM Constanța se va duela în ultimul act cu Sepsi Sfântu Gheorghe, campioana ultimelor cinci sezoane în România. Constanța a încheiat sezonul regulat pe locul al doilea, cu 16 victorii și patru înfrângeri, la egalitate cu echipa din Arad, însă în urma meciurilor din sezonul regulat a avut asigurată poziția mai bună. După ce în primul tur de playoff Constanța a trecut fără probleme, în două meciuri, de Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc, avantajul terenului propriu s-a dovedit decisiv în seria din semifinale cu arădencele.

Accederea în finală a venit după două victorii pe teren propriu, despărțite de un insucces în deplasarea la Arad. Americanca Keyona Hayes a fost principala realizatoare în victoria decisivă de duminică, cu 28 de puncte și 8 recuperări, însă principalul atu al echipei a fost rotația lungă. Nouă dintre cele 12 jucătoare din lot au evoluat de-a lungul seriei și, un fapt îmbucurător și pentru baschetul românesc, șase dintre ele au fost românce. De altfel, Alina Podar, una dintre liderele actualei generații, a fost principala marcatoare a primului meci din serie, cu 25 de puncte, iar în partida decisivă a contribuit cu 8 puncte și 4 pase decisive. În finală, CSM Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe vor juca după sistemul “cea mai bună echipă în cinci partide”. Campioana va avea avantajul terenului propriu în primele două meciuri, programate Joi, 13 Aprilie, și Vineri, 14 Aprilie, ambele de la ora 19.00. Apoi, CSM Constanța va fi gazdă, pe 20 Aprilie și, dacă va fi nevoie, pe 21 Aprilie, urmând ca meciul decisiv să aibă loc la Sfântu Gheorghe, pe 24 Aprilie.

Proiect cu pedigree de baschet 3×3

Proiectul CSM Constanța, care a pornit la drum în primăvara anului trecut, a reunit sportul constănțean sub aceeași umbrelă și sub aceeași identitate. Dacă alte secții aveau deja tradiție, baschetul feminin a început de la zero, sub comanda unui cuplu de antrenori inedit, format din Tatiana Gallova (Slovacia) și Norbert Kovasch. Pedigree-ul acestei echipe vine din determinarea și spiritul baschetului 3×3, disciplină la a cărui dezvoltare Constanța a contribuit din plin în ultimii ani. Tatiana Gallova a fost antrenoarea lotului olimpic al României la Tokyo 2020 și are o vastă experiență în baschetul 3×3, antrenând echipa Austriei încă de la Campionatele Europene din 2016, de la București, atunci când a avut primul contact cu baschetul românesc. Din lotul actual al Constanței fac parte mai multe jucătoare, precum Alina Podar, Teodora Manea, surorile Bianca și Denisa Fota sau Anisia Croitoru, care au evoluat constant în ultimii ani în competițiile de baschet 3×3, atât intern, în turneele Sport Arena Streetball și cele ale Federației Române de Baschet, cât și în competițiile FIBA 3×3 Women’s Series sau Campionate Europene și Mondiale.

Constanța, dezvoltare vertiginoasă la nivel sportiv

Constanța este leagănul unora dintre cei mai mari campioni din istoria sportului românesc, precum Gheorghe Hagi sau Simona Halep. Intrat într-un con de umbră în ultimul deceniu, sportul constănțean a bifat un moment zero anul trecut, odată cu înființarea Clubului Sportiv Municipal. Chiar dacă în primul an de activitate strategia s-a axat în principal pe organizarea sau reorganizarea diverselor secții înglobate în cadrul clubului, rezultatele nu au lipsit.

Andrei Talpeș, directorul clubului: “Noi am început activitatea propriu-zisă undeva în luna iunie a anului trecut, dar ne putem deja lăuda cu medalii cucerite de sportivii noștri în competițiile internaționale de tenis de masă, judo, kaiac-canoe sau clasări excelente în competițiile naționale pentru sporturile de echipă”.

Cu 21 de secții funcționale și aproximativ 1000 de sportivi legitimați, CSM Constanța se axează în principal pe juniori, propunându-și să crească noi generații de campioni.

Andrei Talpeș, directorul clubului: “Peste jumătate din bugetul clubului merge către secțiile de copii și juniori, depășind cu mult pragul impus de noua lege a finanțărilor pentru sport de la autoritățile locale. Avem 750 de sportivi legitimați la categoriile de vârstă de până în 21 de ani și vrem să construim o piramidă sănătoasă pentru dezvoltare, cu o tranziție pas cu pas către înalta performanță”.

 


Share:

Citeste mai multe articole din:

Evenimentele sportive din baschet în perioada următoare:

    Mulțumim partenerilor CSM Constanța

    • Primaria Constanta
    • Celco
    • Catena
    • Arrow
    • FRIAL
    • ENG Free
    • Cannoleria
    • SOCEP
    • Stirom
    • OGEN Gym
    • Sophie
    • Control Union
    • Curatenie Profi