CSM Constanța a avut parte de un meci greu pe terenul lui Dinamo București, în etapa a 7-a a Diviziei A1 de volei feminin. Echipa noastră a cedat în trei seturi, dar după o luptă foarte strânsă în fiecare parțial, 27-29, 25-27, 23-25! Antrenorii Florin Voinea și Radu Began au mizat pe următoarele jucătoare: Malm 16 puncte, 12 preluări (42% pozitive, 25% excelente), Miclăuș 11p, Burse 9p, Rocha 7p, Cheluță 5p, Cimpu 4p, Postea 2p, Alexandru 2p, Rasmunssen 1p, Cristea libero 23 preluări (57%, 26%), Spînoche, Țucmeanu libero. Urmează două meciuri la rând cu CSM București, ambele la Sala Sporturilor: miercuri, 18 noiembrie, de la ora 18.00, în Cupa României (returul, după victoria cu 3-0 din capitală) și sâmbătă, 21 noiembrie, în etapa a 8-a a Diviziei A1!
Trei seturi decise la limită în meciul Dinamo București – CSM Constanța! Voleibalistele au cedat în Capitală
























