Carol Popa este unul dintre triatloniștii de mare perspectivă ai României, declarat sportivul anului 2022 de către Federația Română de Triatlon datorită rezultatelor de excepție obținute în competițiile internaționale. Sportivul în vârstă de 16 ani, legitimat la CSM Constanța, a ocupat locul 2 într-o probă olimpică la Cupa Europeană de juniori de la Chişinău și tot el la Campionatele Europene U17 din Franța a încheiat pe locul 4 în proba de supersprint, la doar trei secunde de medalia de aur! Este cea mai bună clasare a unui triatlonist român la Campionatele Europene, un rezultat care îl recomandă pentru competițiile viitoare. În septembrie, sportivul antrenat de Cristian Doicescu a câștigat proba de sprint la juniori, în cadrul H3RO de la Mamaia, cea mai mare competiție de triatlon din Estul Europei.
Carol Popa: Am reușit un loc 4 la competiția din Franța, este prima dată când un triatlonist român vine așa bine la Europene. În 2023 îmi propun să urc pe podium la Campionatele Europene. Visul meu este să particip la Jocurile Olimpice. Pentru Paris cred că sunt încă mic, dar îmi doresc să ajung la Los Angeles.
Carol Popa este unul dintre sportivii cu care Federația de Triatlon vrea să clădească echipa de perspectivă a României pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, unde țara noastră speră să califice o ștafetă mixtă, din care ar mai putea face parte Antonela Manac, Felix Duchamp, Alessia Orla, Eric Rogoz și Vlad Remzing. Cele mai importante obiective pentru 2023 sunt o clasare în primii 10 la Campionatele Mondiale de juniori şi cel puţin patru finalişti, poate chiar o medalie, la Campionatele Europene U17.