Carol Popa a încheiat cu un rezultat promițător cea mai importantă competiție din carieră la care a luat startul, Campionatul Mondial de Triatlon Juniori de la Hamburg. Sportivul CSM Constanța s-a clasat al 21-lea, din 70 de concurenți veniți de pe toate continentele! Reprezentantul României a încheiat cele trei probe de sprint cu timpul de 52 de minute și 11 secunde, la un minut distanță de câștigător, portughezul Joao Nuno Batista. Elevul lui Cristian Doicescu a mers foarte bine la înot (0,5km), unde a fost în primii 14, a scos apoi al 10-lea timp la ciclism (20km), dar a slăbit ritmul pe final, la alergare (5km). Nivelul competiției a fost, însă, extrem de ridicat, în comparație cu Cupa Europei de luna trecută, de la Wels, unde Carol a încheiat la 40 de secunde distanță de câștigător și a luat locul 3. Concurența a fost mult mai puternică aici, în primele 20 de locuri terminând, pe lângă europeni, și sportivi din Canada, Mexic, Statele Unite ale Americii, China și Australia. La doar 17 ani, Carol Popa este în elita mondială a juniorilor, alături de mulți sportivi de 18 și 19 ani. Pentru Carol urmează Campionatul European U17 de la Benyoles (Spania), unde va lua startul alături de un alt sportiv CSM Constanța, Raul Petre. Cei doi vor concura și în ștafeta mixtă a României.
Triatlonistul Carol Popa, în elita mondială a juniorilor!
Share: