19 august 2023

Victorie cu Minaur! CSM Constanța – Dinamo București, Finala Super-Cupei României

Victorie cu Minaur! CSM Constanța – Dinamo București, Finala Super-Cupei României
Am învins-o din nou pe Minaur și jucăm Finala SuperCupei României! La trei luni de la câștigarea Cupei României, CSM Constanța câștigă un alt duel important cu Baia Mare, de data aceasta în semifinalele Super-Cupei, la București. Handbaliștii noștri s-au impus cu 27-24, după ce au remontat spectaculos un deficit de șase goluri, 11-17, înregistrat la pauză! De la vestiare a ieșit o echipă schimbată, care a luptat cu determinare pentru a întoarce soarta partidei și băimărenii au înscris de numai două ori în primele 15 minute! Golul lui Căbuț, după o dublă aeriană plecată de la Aliokhin și continuată de Ravnic, a turnat plumb în picioarele adversarilor și, de la 22-19 (minutul 46), băieții lui George Buricea au făcut legea pe teren. Excelentă evoluția interului dreapta Mikalai Aliokhin, un câștig important la linia de 9 metri, alături de Călin Căbuț.
Bielorusul în vârstă de 25 de ani, venit în vara acestui an de la Meshkov Brest, a fost principalul marcator, cu 8 reușite, la primul său meci oficial în tricoul echipei noastre. A pasat decisiv, a intrat în combinații rapide, dar, mai mult decât orice, Kolya a dovedit un remarcabil simț de finalizator, cu aruncări în forță de la 9 metri, dar și cu goluri pe faza a doua sau de la 7 metri. Un braț stâng de care aveam nevoie și pe care sperăm să ne bizuim în tot acest sezon! Au evoluat: Vasile, Rusu – Aliokhin 8 goluri (1x7m), Ravnic 4 goluri (1x7m), Nistor 3, Stankovic 3 (1), Andrei 2 (1), Ilie 2, Drăgan 2, Căbuț 1, Nikolic 1, Chikovani 1, Komogorov, Susanu, Caba, Vegar.
Suporterii constănțeni prezenți în Sala Dinamo au susținut admirabil echipa, timp de 60 de minute, și au transmis energia lor jucătorilor în momentele dificile din finalul primei reprize, când totul părea pierdut. „Constanța! Constanța!” a fost refrenul reprizei secunde, iar visul de a începe noul sezon cu un trofeu continuă! Campioana Dinamo București și-a respectat statutul de favorită și a trecut fără emoții, 41-33, de CSU Din Suceava, în cea de-a doua semifinală a turneului din Capitală. Urmează finala! Duminică, 20 August, de la ora 17.30, vom juca, în direct la Pro Arena, cu trofeul pe masă. Hai, Constanța!

Share:

Citeste mai multe articole din:

Evenimentele sportive din handbal în perioada următoare:

    Mulțumim partenerilor CSM Constanța

    • Primaria Constanta
    • Celco
    • Catena
    • ENG Free
    • Cannoleria
    • SOCEP
    • OGEN Gym
    • Sophie
    • Stirom
    • Control Union
    • Curatenie Profi
    • Biochem Organics