Loading Champions...
5 iunie 2026

Project Visit PRISMA la Constanța

Project Visit PRISMA la Constanța
În perioada 29–30 mai 2026, CSM Constanța, în calitate de coordonator al consorțiului PRISMA, a organizat Project Visit-ul proiectului european „Promoting Resilience and Inclusion Through Sport and Mental Health”, finanțat de Uniunea Europeană prin programul PPPA-SPORT-2024-EMERGENCY-YOUTH.
Vizita a reunit reprezentanți ai partenerilor locali și internaționali, precum și pe doamna Izabela Pelczyńska, Project Officer din cadrul European Education and Culture Executive Agency (EACEA).
Pe parcursul celor două zile, participanții au avut ocazia să descopere activitățile și rezultatele proiectului, să participe la întâlniri cu reprezentanți ai mediului academic și ai administrației publice locale, să viziteze activități sportive dedicate beneficiarilor și să ia parte la Open Doors PRISMA – ediția mai, desfășurată sub semnul Zilei Internaționale a Copilului.
Programul a inclus întâlniri la Universitatea Ovidius din Constanța, vizite la activitățile implementate de parteneri, reuniunea consorțiului PRISMA, precum și momente dedicate promovării valorilor care stau la baza proiectului: incluziune, reziliență, solidaritate și stare de bine prin sport.
Proiectul PRISMA se adresează tinerilor proveniți din medii vulnerabile, tinerilor refugiați și tinerilor cu dizabilități, folosind sportul ca instrument de integrare, dezvoltare personală, participare activă și stare de bine.
Mulțumim tuturor partenerilor și colaboratorilor care au contribuit la succesul acestei vizite!
💙 În Constanța, sportul unește, sprijină și creează oportunități. Împreună construim o comunitate mai incluzivă și mai puternică.


Citeste mai multe articole din:

Evenimentele sportive din prisma în perioada următoare:

    Mulțumim partenerilor CSM Constanța

    • Primaria Constanta
    • Termocentrale Constanta
    • Fit Gym
    • MatHaus
    • MagnumBet
    • SOCEP
    • Celco
    • Solid House
    • Aqua Flux
    • Kiss FM
    • Zip Escort
    • Douglas
    • Zizin
    • Magic FM
    • Rock FM
    • Algoritm
    • UZINA de PIZZA
    • Săptămâna Financiară
    • rik.ro