În cadrul primei etape din Campionatul Național de rugby în 7, care s-a desfășurat sâmbătă la București, pe terenurile de la Parcul Copilului, echipa CSM Constanța a reușit meciuri spectaculoase, calificându-se în rândul celor mai bune opt formații din țară în grupa Elită.
În acestă etapă, nu s-au acordat puncte, clasamentul având rolul de a departaja echipele.
Formația noastră antrenată de Radu Nicolae Mocanu și Claudiu Trandafir a câștigat trei meciuri din cele patru jucate și s-a clasat pe locul al treilea, câștigând finala mică.
CSM Constanța a câștigat grupa a 2-a, după două victorii clare, 26-5 cu Grivița București și 48-7 cu CSU Phoenix Brașov.
A urmat meciul din semifinale cu Rapid București, în care formația noastră a condus la pauză cu 12-5, dar pe final, adversarii s-au impus cu 19-12.
În finala mică, echipa CSM Constanța s-a mobilizat și a reușit o victorie importantă în fața campioanei de anul trecut, Universitatea Cluj cu 26-24.
La încheierea turneului, antrenorul Radu Nicolae Mocanu a declarat: “Am făcut meciuri bune la București și ne-am îndeplinit obiectivul, calificarea în Campionatul Național Elită. Trebuie să o luăm pas cu pas și să ne concentrăm pe jocurile care urmează. Încep meciurile din faza a doua a Ligii Naționale de Rugby, sâmbătă, 12 august, întâlnim în deplasare pe CSM Galați și vrem să câștigăm.”
Hai Constanța! Team is everything!